drepturile omului reprezentare

Marius reprezinta comunitatea pagana la MTS

In data de 18 Februarie 2020, Asociatia THE NEW PAGAN DAWN a fost prezenta la ședința Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret la invitația Ministerul Tineretului și Sportului-România, fiind reprezentanți de colegul nostru, Marius.


In cadrul ședinței acestia au susținut o serie din demersurile la care s-au angajat pe următorii 4 ani: sporirea gradului de incluzivitate, necesitatea introducerii unor programe de prevenire si combaterea a discursului instigator la ura, necesitatea finantarii proiectelor de cultura si conservarea patrimoniului cultural romanesc, promovarea unor campanii de ecologizare si politici publice verzi.


Acestia, spera ca propunerile lor salutate de altfel de guvernarea provizorie PNL sa fie parte dintr-un program și o agenda guvernamentală de durata și care sa rupă bariera politica și sa devină prioritate 0 pentru România și dezvoltarea ei sustenabila, in sprijinul valorilor verzi, democratice și ale drepturilor omului.

Olteanu Cosmin
Olteanu Cosmin (n. 25 august 2000, Onești, județul Bacău) este un teolog, antreprenor, politician și activist român împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, susțînător al separației dintre biserică și stat și fondatorul Asociației THE NEW PAGAN DAWN, astfel fiind prima figură notabilă care a instituționalizat cultele păgâne în România.
http://www.cosminolteanu.eu

Lasă un răspuns