ABUZURI drepturile animalelor drepturile omului implicare probleme interne stiri

Coruptocratia romaneasca si operatiunile de binefacere pentru animalele fara stapan

Azi, 2 mai 2021, de Onofrei Mihaela, redactor RP

Desi membru al Uniunii Europene de ceva vreme, Romania a ramas o tara cu naravuri si moravuri medieval-comuniste, fiind incapabila sa dezvolte structuri si sa adopte proceduri menite sa vina in sprijinul cetatenilor sai. Asa se face ca in aceasta tara, serviciile publice lipsesc cu desavarsire iar conceptul de bunastare fie ca se refera la oameni, fie la animale este un simplu parametru prezent in hartogaraia administratiei ineficiente, insa niciodata pus in practica. Am simtit acest lucru pe pielea mea de nenumarate ori, iar urmatoarea istorie demonstreaza cu acuratetete teza expusa la inceputul acestui articol.

Locuiesc in judetul Prahova. Am adoptat doua cateluse minunate, destepte si vioaie. Ambele au avut RAIE la momentul adoptiei. In sat este un focar de infectie cu aceasta boala si nimanui nu pare sa-i pese de asta – necum sa ia vreo masura. Veterinarul – o doamna intepata si rubiconda nu este niciodata de gasit, nici macar la telefon, iar primarele poate fi vazut doar pe afisele electorale lipite pe gardurile de pe Strada Principala, care si acelea au inceput sa se scorojeasca de la vremea proasta de peste iarna.

Deci am tratat cu resurse proprii catelusele, medicamentele si drumurile pana la Ploiesiti m-au costat, pentru ambele, in jur de 1600 RON, adica aproape cat venitul meu pe o luna. Cu precizarea ca fetele au fost adoptate la un interval de doi ani una de cealalta, deci nu am dat toti banii odata. Cu precizarea ca in doi ani autoritatile administrative din localitate nu au facut absolut nimic pentru a lichida infectia cu raie.

Animalele nu au acces la servicii de transport

Cand am adoptat cea de a doua catea, prima trecuse de doi ani, asa ca am decis sa le sterilizez pe amandoua. Stiam ca exista programe care acopera costurile acestei proceduri in cazul animalelor fara pedigree, asa ca am inceput sa caut date despre asta. Mai intai m dat peste o lista cu ONG-uri care se ocupa de protectia animalelor. Am apelat un numar de telefon dupa altul, fara ca cineva sa-mi raspunda. Luptatorii pentru drepturile necuvantatoarelor pareau prea ocupati pentru a prelua apeluri. Deja incepusem sa ma intreb cum actioneaza aceste ONG pentru a proteja animalele, atata vreme cat ei nu au nici un contact cu informatia de pe teren. Ale cui drepturi le apara ei de fapt? Si cum cugetam eu astfel,  cineva mi-a raspuns in sfarsit la telefon. Doamna de la ONG m-a intrebat ce problema am. I-am spus si m-a lamurit ca, da, operati de sterilizare se face grauit, dar trebuie sa ma descurc sa ajung cu animalele la clinica. Problema transportului este extrem de delicata, mai ales in cazul animalelor de talie mare.

Majoritatea soferilor nu iau in masina nici macar un caine mic sau o pisica, iar de doi caini de talie mare nici vorba nu poate fi. Nici macar pentru un pret mai mare decat cel al unei curse obisnuite. Mai mult decat atat, in resedinta de judet Ploiesti nu este voie cu animale de companie in mijloacele de transport in comun. Iar taximetristii pur si simplu presupun ca animalul va face o mizerie ingrozitoare in masina si refuza cursa. Un caine nu o sa-si faca niciodata nevoile daca este speriat, ceea ce este cazul in timpul transportului cu masina, dar soferii nu stiu acest lucru si pur si simplu nu vor sa auda de curse cu animale. Nu am vazut nici un pragram de comunicare destinat sa schimbe astfel de prejudecati si, de asemenea, nu exista nici un fel de masuri sau servicii, destinate sa se adreseze nevoii proprietarilor de animale de a le transporta din mediul rural in orase, unde de obicei isi au cabinetele medicii veterinari. Ca si element auxiliar, este de precizat ca in Prahova nici macar pentru oameni serviciile de transport nu functioneaza cum trebuie, ceea ce afecteaza oportunitatile de angajare, cat si aprovizionaea cu alimente proaspete si medicamente in cazul populatiei din mediul rural. Anul trecut, in timpul starii de urgenta, compania locala de transport persoane si-a limitat numarul de curse in si din Ploiesti, dar nu a anuntat noul orar, astel ca oamenii care au avut totusi nevoie sa calatoreasca in oras in acea perioada nu au stiut niciodata cand pleaca si cand vin microbuzele si la ce ora trebuie sa fie inapoi in statie pentru a ajunge acasa. Soferii s-au comportat absolut grosolan aunci cand au fost rugati sa ofere detalii despre noul orar si in general au refuzat sa dea prea multe explicatii. In acea perioada targurile satesti fusesera inchise, asa incat fructele si legumele proaspete nu au fost de gasit nicaieri. Pe langa toate astea, la sat nu exista ATM—uri iar magazinele unde se poate platii cu cardul sunt extrem de rare. Cam acesta este statusul in zona unde locuiesc.

O programare care nu a putut fi gasita

Revenind la istoria despre cele doua cateluse, am stabilit, asadar, ca exista o clinica unde se fac sterilizari si ca trebuie doar sa ajung cumva acolo cu fetele. Reusisem deja sa gasesc un sofer dispus sa faca o astfel de cursa, iar pretul cerut fusese de 200 RON. Omul imi spusese ca “poate merge oricand”, deci urma sa-l sun si sa sa-i spun cand am facut programarea. Am stablit pentru martea urmatoare, apoi am sunat soferul sa il anunt cand am nevoie sa ma deplasez cu cateii la clinica. Spre neplacuta mea surpriza, omul m-a anuntat ca tocmai marti nu poate, pentru ca lucreaza si exact atunci “e de tura”. Am revenit cu telefonul la organizatia neguvernamentala, sa cer o reprogramare. Intr-un final, data operatiei a fost stabilita pentru 2 marie – la doua saptamani de la momentul la care telefonasem.

Pe 25 februarie, joi, cu sase zile inainte de momentul la care ar fi trebuit sa ma prezint cu cainii la clinica, am sunat la cabinetul veterinar pentru a afla exact la ce ora trebuie sa fiu acolo. Domnisoara de la receptie mi-a spus insa ca nu exista nici o programare pe numele meu. Am intrebat daca pot fi programata atunci, dat fiind ca mai era o saptamana pana la momentul la cae aranjasem cu transportul, si mi s-a spus ca nu, deoarece lista este deja completa pentru acea zi. Am sunat-o pe doamna care imi mijlocise programarea la operatie, insa nu am putut-o gasi. Asadar, cu trei zile lucratoare si un week-end inainte de ceea ce crezusem ca este o programare ferma pentru sterilizarea cateilor eram in limbo, avand aranjat doar transportul pana la Ploiesti, dar nu si operatia in sine.

Cum INDRAZNESC sa nu stiu cine sterilizeaza???!!!!

Am reluat cautarea pe Internet, sperand sa gasesc o alta clinica, un alt ONG, un alt progam de sterilizare. Liste dupa liste, cu date de contact ale organizatiilor pentru protectia animalelor. Intr-un final am reusit sa vorbesc cu o alta reprezentanta, de la un alt ONG, careia ii voi publica doar initialele: M.T. I-am explicat doamnei ca am fost programata pentru operatia de sterilizare pentur doua catele, la clinica X, ca programarea nu a putut fi gasita, ca am transportul aranjat si ca este greu sa gasesc un alt sofer, care sa ma ia cu cainii in masina. Ma poate dumneaei ajuta sa gasesc loc liber la o alta clinica, astfel incat sa poata fi facuta operatia in ziua in care am masina? De la bun inceput, M.T. m-a asigurat ca ea si o alta activista, A.G., sunt SINGURELE prin care se finanteaza programul de sterilizare, ca operatiile sunt platite prin organizatiile lor si cum indrazneste cealalta activista (cea cu care vorbisem prima data) sa vorbeasca in numele lor (doamna nu a facut asta si nici eu nu am dat de inteles asa ceva)???? “A.G. o sa innebuneasca”, a conchis M.T. Perspectiva de a avea de-a face cu frustrarile unei necunoscute in conditiile in care eu ma luptasem toata ziua sa obtin o programare la operatie pentru cainii mei a fost pur si simplu prea mult. Am izbucnit in plans. M.T. a spus ca va incerca sa clarifice chestiunea programarii dupa ce discuta cu A.G. si m-a rugat sa o sun in aceeasi seara, mai tarziu. Ceea ce am facut. M.T. m-a instruit sa-i trimit doamnei A.G. un SMS (in nici un caz sa o sun), in care sa ii explic situatia si sa o rog sa fie ATAT de amabila incat sa ma ajute. O modalitate tipica pentru birocratia romaneasca. Nu conta ca ca se facuse o incurcatura de care eu nu eram vinovata, ca eu telefonasem din timp, ca luasem toate masurile care tineau de mine, ca oferisem toate informatiile si ca AVEAM DREPTUL la acea sterilizare. Nimic din toate astea nu avea importnata: eram pusa in situatia sa CERSESC in fata unui factor administrativ la al carui bun plac ERAM LASATA SA STIU CA MA AFLU!!!!!!!!! In Romania, beneficiarii oricarui fel de program de suport sunt tratati CU AROGANTA SI DISPRET, ca si cum ar fi o casta sociala inferioara.

Am trimis domanei A.G. SMS-ul in care ofeream (odata in plus!) detalii despre situatia cu care ma confruntam si, totodata, O RUGAM FRUMOS sa MA AJUTE (in conditiile in care de fapt, intr-o logica normala mi se datorau SCUZE pentru ceea ce se intamplase). In dimineata urmatoare (vineri) am primit acest SMS: “Neata, mi s-a explicat situatia si incerc sa o lamuresc azi, pe viitor va rog sa va faceti programarile direct in numele nostru. Nimeni altcineva nu achita aceste sterilizari, deci nu avea cum sa va faca programare o alta asociatie fara stirea mea”. Cateva ore mai tarziu nu primisem nici o stire despre rezultatul incercarilor doamnei A.G. de a “lamuri situatia”. Am telefonat. Nu am gasit-o, asa ca am revenit dupa alte cateva ore (in TOT timpul asta eu am fost in continuare in incertitudine cu privire la OPERATIA CATELELOR MELE!!!!!!). A raspuns si a inceput instantaneu sa urle la mine. SA URLE!!!!! Cum mi-am permis sa NU STIU ca ea este singura care plateste pentru operatiile de sterilizare??? Cum de am INDRAZNIT sa vorbesc cu un alt ONG????? Pe ea nu o intereseaza ca am contractat masina!!!!! Pe ea o intereseaza numai binele cainilor, nu si al oamenilor!!!!! (lol?) Apoi m-a acuzat ca am tipat la personalul clinicii (ceea ce nu facusem si nici nu I s-a spus vreodata asa ceva, sunt convinsa). Cu un ton grosolan si ridicat si o atitudine de totala desconsiderare (cam ca si cum ar fi aruncat un os unui caine m-a informat ca  “mi-a facut programare peste alta programare” pentru data de 2 martie si ca “este decizia mea daca ma prezint la clinica sau nu”. In mod clar, sugestia din subtext era sa NU ma duc. A repetat de inca doua ori acelasi lucru, apoi a inchis. Odata mai mult, Romania nu functionase in favoarea cetateanului, ordonandu-i, cu aroganta, sa poarte intreaga povara a responsabilitatii si administrand un perdaf, in loc de a distribui resurse. Este o practica obisnuita a birocratiei din aceasta tara sa caute orice fel de motiv pentru a bloca accesul potentialilor beneficiari la programele de suport. Iar daca nu exista motive de a respinge o solicitare, ei vor face asta oricum, comportandu-se dispreuitor si arogant, ascunzand informatii si incercand sa intimideze.

Operatie pe datorie

Vazand ca nu am nici o sansa sa accesez programul de suport, l-am sunat pe veterinarul meu obisnuit si l-am rugat sa-mi sterilizeze catelele pe datorie. A acceptat, spunandu-mi totusi ca nu va putea sa faca operatia marti, pe 2 martie, ci joi, doua zile mai tarziu. A trebuit sa refac aranjamentul cu transportul, iar asta m-a costat cu 100 RON mai mult, adica 300 RON, dar cel putin, spre deosebire de primul sofer, acesta mi-a permis sa stau in spatele dubitei, impreuna cu cainii, ca sa nu se sperie prea tare in timpul drumului.

Odata ce totul fusese in sfarsit aranjat, am sunat la clinica unde se faceau sterilizari “gratuite” sub atenta indrumare a dnei A.G. pentru a anula programarea pe care doamna respectiva a pretins ca mi-o facuse peste alte programari. Am telefonat, asadar, mi-am spus numele, iar doamna de la receptie a spus: “Ah, stim despre ce este vorba. A fost o programare facuta pe numele doamnei B. (persoana cu care vorbisem prima data) si de aceea nu am putut sa o gasim atunci cand am cautat dupa numele dvs”. Am cerut anularea programarii, explicand ca, atata vreme cat nu am fost sigura ca problema va fi rezolvata, am apelat la veterinarul meu obisnuit, urmand sa platesc mai tarziu pentru interventie. Problema “programarii peste alta programare” era in sfarsit lamurita: A.G. mintise oribil, pentru a-si securiza locul in programul de sterilizare a cainilor. Nu mi se facuse nici un fel de favoare, pur si simplu s-a constatat ca exista programarea, mi s-a tras un perdaf si am fost instiintata ca am programare. Ca potential beneficiar al programului de sterilizare am fost tratata total neprofesional, cu totala lipsa de onestitate, am fost insultata si s-a incercat sa mi se insceneze ca am tipat la personalul clinicii care face sterilizarile, ceea ce NU am facut. Odata mai mult, prin felul in care s-a procedat in cazul meu, Romania a demonstrat nu este o democratie, ci o coruptocratie. In care reprezentantii asociatiilor pentru protectia animalelor  se lupta pentru ciolanul descarnat al fondurilor venite din strainatate (si obtinute in numele Romaniei, ea insasi un ciolan descarnat, pe jumatate putrezit). Sunt convinsa ca o investigatie despre cum sunt obtinute si cheltuite aceste fonduri ar scoate la iveala multe lucruri interesante despre felul in care actioneaza anumiti operatori din societatea civila, mana in mana cu institutii de stat, precum adapostul judetean pentru animale fara stapan. De asemenea, din punct de vedere al protectiei animalelor este pur si simplu de verificat daca adaposturile nu sunt de fapt niste lagare de exterminare pentru cei ale caror “interese” ONG-urile sustin ca lupta.

Ca sa inchei, catelusele mele au fost sterilizate “pe datorie” si au trecut cu bine atat peste interventia in sine, cat si peste perioada de convalescenta. Am platit 300 RON pentru transport, iar datoria catre cabinetul veterinar o platesc cu incetul. Odata mai mult, prin birocratii ei, Romania m-a tradat, desi aveam tot dreptul sa fiu sustinuta. S-a intamplat de foarte multe ori, in foarte multe feluri, fiecaruia dintre noi. Aflata in pozitie cheie, coruptocratia, ca si casta sociala de aceasta data, este deosebit de eficienta in a bloca accesul la orice program destinat sa promoveze o distributie echitabila a resurselor. Nu pot decat sa sper ca publicarea intamplarii prin care am trecut va declansa o investigatie cu privire la felul in care o serie de institutii neguvernamentale gestioneaza fonduri, obtinute din donatii straine, in numele Romaniei si al animalelor fara stapan din aceasta tara.

**Burtiera**

“Romania a mintit”

Versiunea in engleza a acestui text a fost trimisa mai multor organizatii internationale pentru protectia animalelor, precum si ambasadelor Austriei si Germaniei la Bucuresti – doua dintre tarile cu contributii financiare consistente la programele destinate animalelor fara stapan. Iata ce raspuns am primit de la Partidul pentru Bunastarea Animalelor (Party for Animal Welfare): “Ne pare rau de faptul ca situatia (animalelor fara stapan – n.t.) in Romania este atat de proasta. La fel stau lucrurile si in ce priveste exportul de animale vii. Romania a mintit si a fost demascata de Uniunea Europeana. Sa speram ca vom reusi sa scapam de coruptie”.

*Explicatii foto*

1 – Veterinarul nu e niciodata disponibil. Asa ca injectiile pentru raie a trebuit sa le fac singura.

2 si 3 (impreuna) – Doi catei pretiosi

4 – Foarte putini soferi sunt dispusi sa transporte animale, iar administratia locala nu ofera nici un fel de solutii pentru aceasta problema. Nici in ce priveste transportul oamenilor lucrurile nu stau cu mult mai bine. Orarul curselor nu e clar iar soferii se poarta cu totala lipsa de respect fata de calatori, refuzand sa le ofere orice fel de informatie.

Lasă un răspuns